top of page

Exerciții pentru anxietate

1. Ne putem simți stresați deoarece responsabilitățile zilnice ne copleșesc ca număr. În acest caz, planificarea zilei (ex. folosirea unei agende) ne poate ajuta să ne organizăm, pentru a simți că gestionăm mai bine situația, reducând stresul.

2. Închide ochii și inspiră adânc. Relaxează-te și imaginează-te într-un loc frumos, plăcut, liniștit. Observă detaliile: culorile, texturile, mirosurile... Studiile (ex. Shobe și colab, 2005) arată că imageria este o unealtă bună pentru reducerea anxietății.

3. Studiile (ex. Salmon, 2001) arată că exercițiile aerobice sunt benefice pentru reducerea anxietății și depresiei.

4. Când suntem stresați, uneori ne ajută să ne facem ordine în gânduri vorbind cu cineva. În plus, vorbitul cu un prieten poate oferi perspective noi sau o distragere.

5. Vorbind de distragere... Este ușor să rămânem prinși în gândurile noastre, să ne concentrăm toată atenția pe ele. Atunci când te simți copleșit de gânduri, găsește-ți o altă activitate, care să îți facă plăcere.

6. Exercițiile de respirat și mindfulness sunt bine susținute științific când vine vorba de reducerea anxietății (ex. Hofmann și colab, 2010). Se găsesc multe exerciții de respirație pe internet, iar o aplicație gratuită pentru telefon pe care o recomand este „Calm”.

Pink Illustrated Pattern Packing List (2
Exerciții pentru anxietate: Service
bottom of page