Daca inainte de contextul pandemiei COVID-19, vorbeam de vinovatie atunci cand ne certam cu o persoana draga sau faceam o greseala, acum este posibil sa resimtim efectul unui stresor in plus, anume gandul ca poate am infectat alte persoane sau ca nu am fost suficient de atenti in ceea ce priveste masurile de siguranta.
Cum apare vinovatia?
Vinovatia apare cand simtim ca ne-am incalcat propriul cod moral, principiile.
Exista persoane care fac lucruri "rele" constant, dar nu resimt vinovatie. A face un lucru pe care il consideram "rau" nu ne-ar afecta foarte mult daca nu am avea credinta ca noi TREBUIE sa fim oameni buni, morali, atlfel este rau sau de neacceptat. Avem, exista, pe langa comportamentul "rau" propriu zis, o componenta de evaluare - ce spune despre mine ca om, faptul ca am facut acest lucru rau?
De ce este daunatoare vinovatia?
Adesea, vinovatia aduce gandul ca suntem oameni rai si nu meritam iertare (din partea noastra sau a celorlalti).
Daca nu ne oferim iertare, vom considera ca suntem o povara pentru ceilalti, ca daunam, mai degraba decat aducem lucruri bune societatii... ca este ceva gresit cu noi si nu ne putem schimba.
Cand avem asemenea credinte despre noi, este foarte greu sa vedem ca meritam sa fim ajutati sau sa avem grija de noi. Poate sa apara, asadar, un cerc vicios, in care auto-blamarea ne creeaza o imagine si mai proasta despre propria persoana si ne impiedica sa avem grija de noi, care duce la si mai multe comportamente nedorite si la mai multa vinovatie.
Unele persoane care simt vinovatie excesiva, ajung chiar sa aiba ganduri legate de sinucidere.
DISCLAIMER: Daca resimti vinovatie excesiva si ai ganduri legate de propria moarte, consulta un specialist. Poti, de asemenea, sa apelezi Telefonul Verde Antisuicid.
Ce putem face pentru a simti mai putina vinovatie?
1. Sa pornim de la premisa ca mai exista ceva bun in noi, ceva demn de salvat. Mai exista lucruri bune pe care le putem oferi celorlalti si motive de a trai (chiar daca poate nu le vedem acum). Exista motive pentru a incerca sa ne schimbam sau sa ne oferim un minim de compasiune. Potentialul e o idee interesanta pentru ca nu stii niciodata cat de departe s-ar putea extinde, daca ai investi in el.
2. Sa ne imaginam ca o persoana draga a facut lucrurile pe care le-am facut noi. Am fi la fel de duri cu ea, cum suntem fata de noi? De ce avem alt standard pentru cei din jur, fata de standardul legat de propria persoana?
3. Sa acceptam ca tragediile si greselile sunt o parte semnificativa a vietii. Daca ne spunem ca lucrurile rele nu trebuie sa se intample, riscam sa fim naivi si sa simtim si mai multe emotii negative, atunci cand ele apar (pentru ca vor aparea cu siguranta). A nega faptul ca vom avea parte de suferinta inseamna a nega o mare parte a vietii.
In al doilea rand, ar fi bine sa acceptam ca, la fel cum altii fac (intentionat sau nu), lucruri "condamnabile", exista o sansa ca si noi sa facem macar un astfel de lucru, de-a lungul vietii. Oricat ne-am dori, nu suntem mai speciali decat restul, nu suntem protejati de pericolul greselilor. Nu exista "ei, cei care gresesc" si "eu, care fac totul bine", ci suntem toti "oameni cu imperfectiuni".
4. Cand se intampla ceva nedorit, sa evaluam obiectiv cauzele. In ce masura am fost doar noi de vina? In ce masura a fost un eveniment neprevazut? A fost o actiune dorita sau un accident?
5. Sa avem incredere ca am luat decizia pe care am considerat-o buna in momentul respectiv, cu informatia limitata pe care am avut-o, in contextul de atunci si prin prisma emotiilor si cunostintelor noastre trecute. Uitandu-ne in urma, este foarte usor sa aratam inspre deciziile proaste. Cand privim retrospectiv, avem o imagine de ansamblu, detaliata, a intregii situatii. In schimb, in momentele in care luam deciziile pe care le-am luat, vedeam doar informatia din fata noastra. Si am facut ce am putut, cu cat am stiut.