De ce este atat de tentanta ingrijorarea? Uneori pare sa ne fie prieten, pare ca ne ajuta. De multe ori, ne ingrijoram "ca sa fim pregatiti" de ce e mai rau. Ne gandim ca este mai bine sa stam intr-o permanenta stare de tensiune, decat sa fim luati prin surprindere de evenimentele neplacute. Macar asa suntem "pe faza" si vom fi mai putin dezamagiti! Ne ingrijoram pentru ca lumea e plina de incertitudine si "ingrijoratul ne ajuta". Prin ingrijorat planificam si putem fi mai eficienti. Cel putin asa credem.
Sa facem diferenta dintre ingrijorare si anxietate. Putina ingrijorare poate fi utila: ne orienteaza atentia inspre posibile pericole si ne poate motiva. De exemplu, cand incepi un job nou si esti putin ingrijorat, asta te "activeaza". Respectiva stare de alerta te determina sa te concentrezi mai bine la sarcinile tale - e un stres productiv. Cand ingrijorarea devine excesiva, disproportionata fata de pericolul real si e insotita de alte simptome, precum tensiune musculara, oboseala, probleme de somn si concentrare, iritabilitate... ingrijorarea devine anxietate.
Unele persoane considera ca prin anxietate evita problemele. Asta ar inseamna ca oamenii care se ingrijoreaza cel mai mult sunt cei care au cele mai putine probleme in viata. Pare asta sa fie adevarat?
Cand se instaleaza anxietatea, adesea suntem captati de anumite aspecte ale problemei, ne atrag atentia doar unele perspective si nu mai vedem imaginea de ansamblu. Experimentam ceea ce in psihologie se numeste "bias cognitiv" - adica facem erori de gandire, ne concentram doar la ce consideram noi ca este relevant, cand de fapt povestea este mult mai complexa. Ingrijorarea, de fapt, ne ingusteaza campul vizual, in loc sa il largeasca. In loc sa ne ajute sa vedem mai profund lucrurile, ne indreapta inspre ce zona vrea ea, ne ghideaza spre ceea ce considera ca este relevant. Dar de multe ori greseste.
Anxietatea ne seaca. Consumam extrem de multa energie psihica pentru lucruri pe care nu le putem controla. In loc sa na gandim la ceva cu adevarat folositor, ne concentram pe aspecte ce nu tin de noi.
Anxietatea ne paralizeaza, motiv pentru care putem pierde atat de multe din cauza ei. Cand simtim emotii pozitive, ne indreptam spre scopurile noastre - fericirea te face sa cauti si mai multa fericire. Cand te simti bine setezi si indeplinesti obiective, ceea ce te face sa te simti si mai bine. O relatie ciclica. Pe acelasi principiu, cand esti trist, eviti activitatile, ceea ce te face si mai retras, mai "subactivat".
Cand ai anxietate, te opresti. Stai unde esti. Nu te misti. Totul pare nesigur, asa ca mai bine nu faci niciun pas. Nu vrei sa risti sa gresesti sau sa ajungi intr-o situatie careia crezi ca nu ii poti face fata. Asa ca esti blocat. Consumi energie mentala, facandu-ti scenarii, planificand, interpretand... dar nu te misti de pe loc. Iar viata trece pe langa tine.
Probabil unul dintre cele mai "periculoase" lucruri care se intampla in anxietate e tendinta persoanei de a evita situatiile care il sperie. Evitarea e un mecanism care intretine anxietatea. De fiecare data cand eviti o situatie neplacuta, creierul tau invata ca aceasta evitare este buna - iti reduce stresul! Creierul invata regula "evitarea ma ajuta, pentru ca ma face sa ma simt mai bine" si ea devine un instinct. Incepem sa evitam din ce in ce mai multe situatii. Avem extrem de multe de pierdut din cauza evitarii - nu mergi dupa oportunitati, nu iti faci prieteni noi, nu faci lucruri care ti-ar aduce placere si mai ales... nu inveti cat de puternic esti. Daca nu te expui la situatii care te fac sa te simti incomod, nu vei realiza niciodata ca poti sa le faci fata.
Intr-adevar, lucrurile sunt incerte. Sunt chiar periculoase adesea. Sa mergi la un interviu pentru un job pe care ti-l doresti mult, sa inviti in oras o persoana de care iti place.... si sa fii refuzat! Sunt lucruri dureroase. Avand in vedere cate lucruri pot sa mearga prost, ar trebui sa ne intrebam de ce NU suntem toti anxiosi!
Nu putem face lucrurile mai putin periculoase. Dar putem sa schimbam felul in care ne uitam la ele, incat sa nu mai para ATAT de periculoase si catastrofice. Si mai important, putem sa realizam ca suntem mai puternici decat am crede.
Daca ne apropiem incet, cu pasi minusculi, de lucrul care ne sperie, vom fi surprinsi sa vedem ca putem sa il toleram. Faci un pas mic, renunti putin la evitare. Apoi iei o pauza - nu vrei sa te fortezi PREA mult, prea repede. Putin ajunge, poti sa fii mandru. Apoi repeti procedura. Pas cu pas se aduna si vei fi uimit ca reusesti sa cuceresti ceea ce inainte te ingrozea.
Daca ai o fobie de caini, de exemplu, gandul de a sta langa un caine este infiorator. Intreaba-te: ai putea sta intr-un tarc unde este un caine? Daca raspunsul e "Nu", gandeste-te la un pas mai mic. Langa un caine prins in lant? Nu. Ai putea auzi un caine care latra? Nu. Dar sa te uiti la o poza al unui caine mic, dragut, "zambaret" pe Google? Sa zicem ca da. Care e cel mai mic, mai inofensiv, lucru de care iti e frica? Incepe prin a te expune la acela. Invingand un obstacol mic, creierul tau se va simti bine, mandru. Si va dori sa mai cucereasca inca unul. Vei fi surprins de cat de multe poti sa tolerezi, de fapt.
Fii suficient de "umil" incat sa accepti sa te expui la acel lucru mic. Poate te vei gandi ca "Este penibil sa ma uit la o poza cu un catelus pe Google - sunt mai presus de asta!". Daca nu accepti ca trebuie sa incepi "de jos", vei ramane cu anxietatea.
Nu inveti ca lucrurile nu sunt periculoase. Nimeni nu iti poate garanta asta. In schimb, inveti ca le poti cuceri si inveti sa te surprinzi pe tine insuti.