Cand viata devine imprevizibila, nedreapta, gandeste-te la locul in care esti TU. In ce punct te afli ca persoana, independent de cele ce se intampla. Alegerile pe care le faci tu, tin de tine. Sunt controlabile. Ce face viata, tine de... viata. Viata face ce vrea ea. Concentreaza-te pe acel 10% pe care il poti controla. Conteaza ca tu sa iti faci treaba excelent, in ciuda vietii.
Gandeste-te ca multe lucruri nu sunt lectia ta. Unele se intampla, ca noi sa invatam din ele. Ne gandim peste ani cu recunostinta la durerea prin care am trecut, la lectiile pe care le-am luat din ea. Dar uneori, problemele care vin, chiar nu sunt despre tine. Tu esti doar victima colaterala a lectiilor pe care altii trebuie sa le invete. Ia lucrurile ca atare. Odata, tu erai un pion pe tabla de sah. Atunci, aveai de invatat, iar implicarea ta in joc era esentiala pentru crestere. Acum, lucrurile se intampla, iar tu te afli in jurul lor. Priveste-le ca si cum ar fi un simplu spectator. Viata nu "aduce" lucruri rele pentru ca lucrurile mergeau bine inainte si trebuie sa iti arate ca nu este atat de usor. Nu e o pedepsa, nu au legatura cu tine. Alege-ti foarte atent problemele. De multe ori, luam in spate problemele altora, ne incarcam cu fapte care nu tin de noi, care nu sunt in puterea noastra. Si ne miram ca viata este mult prea coplesitoare.
Daca se intampla lucruri care nu tin de tine, dar te asiguri ca partea ta este facuta excelent, se poate sa nu fi fericit - nu in modul zburdalnic si euforic. Dar vei fi implinit, multumit. Pentru ca viata ar fi putut sa iti stea in cale, dar nu a facut-o. Sunt unele probleme de care nu scapi. Ai dreptul sa fii frustrat, desi la un moment dat, trebuie sa alegi daca lasi lucrurile incontrolabile sa iti fure acel 10% care este al tau, daca te lasi coplesit, spui ca nu mai are rost si lasi "inamicul" sa invinga.
Apare intrebarea "De ce eu imi fac treaba perfect, dar vin lucruri care nu tin de mine si scad bucuria?". Sa nu te intereseze "de ce"-ul. Daca sunt lectiile tale, ia-le si apoi lasa intrebarile si gandurile care nu iti mai sunt de folos sa plece. Daca sunt lectiile altora, fii un simplu observator. Care plange si e suparat, dar dintr-o manifestare fiziologica, naturala - plange pentru ca trebuie sa iti eliberezi tensiunea din corp. Nu pentru ca iei situatia pe toate partile, te gandesti la ea, te obsedezi si investesti energie, care doar se risipeste. Uneori, e bine ca supararea sa fie reactiva si atat. Corpul tau reactioneaza la ceva ce se intampla, plange, se descarca. Atat. Fara a incerca sa supra-analizezi. De multe ori nu putem alege daca suntem tristi, dar putem alege mereu cum suferim - cat de nobil, cat de lucid si cat de cu folos.
Mintea noastra, cand isi vede bunastarea amenintata, intra intr-o spirala de frustrare, de lupta. Si te intrebi "de ce", dar nu ca sa aflii cu adevarat un raspuns. Daca acesta ar fi scopul, te-ai fi oprit de mult din a intreba - te-ai fi oprit pentru ca deja ti-ai dat seama ca mintea nu poate intelege (inca) toate lucrurile, ca e limitata, ca nu poti sa vezi (momentan) un raspuns. Nu te intrebi "de ce", ca sa cauti solutii sau rezolvari spirituale. Te intrebi de ce, ca sa iti alimentezi supararea, sa "pui paie pe foc", sa mai adaugi inca un gand la roiul care te raneste. Iar asta nu e o atitudine nobila si demna. Nu are sens. A avut sens candva, dar si l-a pierdut. Acum doar dauneaza, ca orice lucru in exces. Cu cat accepti mai repede ca unele lucruri sunt parte din viata si nu dispar de graba, cu atat mai repede vei cauta, cu ratiune, aspectele pe care chiar le poti controla si care iti aduc un beneficiu. Cu cat accepti mai repede ca unele raspunsuri nu vin si unele situatii nu trec, cu atat mai repede iti vei intoarce atentia inspre acel 10% care tine de tine - gandurile, demnitatea si sensul, pe care nu ti le poate fura sau contamina nimeni.